De ce urăsc cuvântul „soție”

Când Olivier și cu mine ne-am așezat cu ofițerul nostru de nuntă pentru a discuta despre ce s-ar spune în timpul ceremoniei , Am avut o listă de cuvinte care urmau să fie complet evitate în timpul discursului său: Nu ar fi nicio mențiune despre Dumnezeu, (pentru că, în ceea ce mă privește, tipul respectiv este chiar mai puțin probabil decât Moș Crăciun) și nu ar folosi cuvinte precum „ascultă”, „onoare” sau oricare dintre acestea „până la moarte te desparte” malarkey. O altă stipulare a mea? Că atunci când am fost declarați un cuplu căsătorit pentru prietenii și familia noastră, să fim numiți „ parteneri în viață și dragoste . ' Cuvintele soț și soție nu erau pe dosar. Și pentru mine nu au fost niciodată.

Era undeva în jurul vârstei de 13 ani (sau a oricărei vârste pe care o întâmpină fiecare tânără scriitoare Sylvia Plath și își dă seama că nu este singură) că cuvântul „soție” a luat o întorsătură acută pentru mine. Descrierea căsătoriei Plath, ca instituție care părea un azil pentru cei mediocri și simpli, a fost o capcană în care nu mă interesa să cad. La fel ca Plath, „am vrut schimbare și emoție și să trag eu în toate direcțiile”, ceea ce, așa cum spune ea, nu este ceva ușor de atins atunci când cazi în acea „securitate infinită” care vine cu a fi soția cuiva.

Am hotărât atunci că mariajul nu va fi niciun fel de misiune a mea și că orice copil pe care l-aș avea ar fi născut dintr-o mașină de scris (mult mai romantică decât un computer, nu crezi?). Fiecare cuvânt de pe acele sute de pagini ar fi adevărata mea muncă de dragoste. Acesta era drumul pe care îl urmam.

Pentru început, este urât - nu doar în ceea ce înseamnă, ci și în modul în care sună. Spune cu voce tare:Soție.

Dar, așa cum am scris înainte, M-am răzgândit încet, dar sigur, despre căsătorie când l-am întâlnit pe Olivier - și, da, încă mă simt un pic ca un soldout pentru asta. Dar, deși Oliver ar fi reușit să mă facă să mă răzgândesc în legătură cu căsătoria, cuvântul soție nu mă va câștiga în curând.

Deci, de ce, ați putea întreba, urăsc atât de mult cuvântul soție?

aruncați grupuri perfecte de acapella

Ei bine, pentru început, este urât - nu doar în ceea ce înseamnă, ci și în modul în care sună. Spune cu voce tare:Soție.Cu siguranță nu 'usa de pivnita,' și îți face ca gura să simtă că nu ai terminat cuvântul. Stă acolo, ciudat, pentru că F nu este suficient de puternic pentru a încheia afacerea. Mai important, desigur, există și natura posesivă a modului în care folosim cuvântul: nu sunt doar o soție; eu suntal altcuivasoție. Sunt soția lui Olivier. În acest sens, îi aparțin și el mă deține.

Nu sunt proprietatea lui Olivier. Sunt partenerul său, prietenul său și prima persoană care râde de el când intră într-un perete (ceea ce face destul de des).

Etimologic vorbind, dacă ne uităm înapoi la engleza mijlocie și engleza veche, ortografia soției este „wif”, despre care unii cercetători cred că este legată de cuvântul german „femeie, ”Și pur și simplu ar putea avea rădăcini indo-europene în 'ghwībh, ' sens ' rușine, și pudenda . ' Deci, o soție este cineva care ar trebui să fie rușinat? Nu multumesc.

Dacă ne uităm la cuvântul soție într-un context istoric, trebuie să ne amintim, de asemenea, că a fost popularizat într-un moment din istorie când un soț a avut proprietate legală asupraTotdespre soția lui , chiar până la cearșafurile în care dormea ​​noaptea. El era, de asemenea, în dreptul său legal de a o bate, întrucât ea era proprietatea sa. Ca Dumnezeu însuși i-a spus Evei după cădere „Îndemnul tău va fi pentru soțul tău și el te va stăpâni”.

Cuvântul pur și simplu nu poate fi separat de construcțiile de gen. După cum explică Lisa Belkin, columnistul Huffington Post,

Cu multe secole în urmă, „soție” era sinonimă cu „femeie”. Puteți găsi în continuare rămășițe de acest lucru în construcția „moașei” sau „soției de pește” ... Cuvântul nu și-a luat sensul de „femeie căsătorită” până cândva între secolele al III-lea și al XII-lea, dă sau ia și a fost nevoie de câteva secole mai mult pentru a romantiza fișa postului pentru a include cel care păstrează inima, vatra și casa.

Îmi pun problema și cu expresia „soț și soție”. Cuvântul soț în mod obișnuit și tradițional este întotdeauna primul, care se încadrează în acord cu Cuvânt japonez pentru soție , Oku-san, care se traduce prin „persoană din spate”.

Nu voi sta în spatele partenerului meu. Voi sta lângă el.

Nu sunt proprietatea lui Olivier. Sunt partenerul său, prietenul său și prima persoană care râde de el când intră într-un perete (ceea ce face destul de des). Aceasta nu înseamnă că preferința unei femei pentru cuvântul „soție” este antifeministă în vreun fel. Feminismul are legătură cu dreptul de a alege și aș fi complet greșit să le dictez celorlalte femei ce ar trebui și ce nu ar trebui să prefere.

cum să arăți mai în vârstă

De fapt, recunosc că, atunci când scriu despre Olivier și despre căsătoria mea, folosesc ocazional cuvintele „soție” și „soț” (atât cât mă doare). Din moment ce bunica mea și toți ceilalți par să creadă că vorbesc despre un coleg de afaceri ori de câte ori mă refer la Olivier ca partenerul meu, încerc uneori să fac cât mai ușor oamenilor să facă distincția între cei doi.

Dar, în cele din urmă, prefer să-l introduc pur și simplu pe Oliver după numele său în situații sociale - și să cer să facă același lucru pentru mine. La urma urmei, îl cheamă și dacă cineva are întrebări despre cine este această persoană Olivier, cred că devine mai mult decât clar în câteva minute. Sunt destul de legat de tip și este evident că suntem împreună.

Nu avem nevoie de un cuvânt pentru a-l bloca - și nu avem niciodată.